Conecteaza-te cu noi

am de lucruASPIIR

ASociaţia Persoanelor cu boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR) a fost fondată în anul 2009 si oficializată in 2010, cu sprijinul Societăţii Române de Endoscopie Digestivă si ca urmare a dorinţei multor persoane diagnosticate cu o boala inflamatorie intestinala BII ( colită ulcerativă, boala Crohn) sau stomizati, de a afla cât mai multe despre aceste afecţiuni, de a-şi împărtăşi experienţa, de a găsi răspunsuri.

Prima întâlnire, in toamna lui 2009, in Institutul Clinic Fundeni Bucureşti, a reunit  câteva persoane cu BII din Bucureşti sau împrejurimi, câtiva medici din secţia a III-a Gastroenterologie-Hepatologie din Institutul de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni Bucureşti. Mai târziu ni s-au alăturat şi alte persoane: atât pacienţi BII din Covasna, Constanţa, Craiova, dar şi stomizati, rude ale acestora sau tineri voluntari. Un partener important şi susţinător consecvent al asociaţiei este Clubul Român pentru Boala Crohn şi Colită Ulcerativă ( RCCC).ASPIIR cooperează cu asociaţiile de pacienţi din Europa, în special cu cele membre ale Federaţiei Europene a Asociaţiilor pentru Crohn si Colită (EFCCA), la care este afiliată. Îşi propune să devină un partener cheie pentru echipele medicale şi industria biofarmaceutică şi, in special, sa constituie un suport pentru persoanele cu BII si stomizate din Romania.

Vă invităm să vă alăturaţi Asociaţiei Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale şi aşteptăm poveştile voastre, experienţele, întrebările, sugestiile. Toate acestea ne vor motiva în demersurile noastre privind îmbunătăţirea activităţilor şi atingerea obiectivelor ASPIIR.

Isabella Grosu
Preşedinte ASPIIR

Fondatori

Isabella Grosu
consilier juridic, Călăraşi

Crina Surdu
psiholog, Bucureşti

Gabriel Drăgan
muzician, „Sarmalele reci”, Bucureşti